Braila fiind un oras cu o lunga istorie, in timpul sederii dumneavoastra la hotelul nostru puteti sa vizitati numeroase atractii turistice. Aici regasiti o scurta prezentare cu cele mai importante atractii turistice din zona.
Orologiul din Braila reprezinta un veritabil monument istoric, dar si o valoroasa opera de arta fiind asezat in Piata Traian, stand parca de paza la raspantia dintre orasul vechi si cel nou.
A fost construit in anul 1909 de catre P. Naum Petru. In prezent, acesta reprezinta un simbol al orasului vechi si cu toate ca este foarte vechi, acesta nu a ramas niciun minut in urma, de mai bine de un secol.
Nu multi sunt cei care cunosc faptul ca acest Orologiu din Braila are, pe langa o vechime considerabila si o valoare inestimabila si un stil arhitectural frumos.
Se spune ca in anul 1898, P. Naum Petru a lasat un testament statului in care era cuprinsa suma de 8000 de lei in aur, bani necesari pentru ridicarea ceasului, devenit pana in vremurile noastre un adevarat simbol local.
Ceasul a fost martor de-a lungul timpului la importante evenimente istorice. Trupele sovietice au dorit sa darame ceasul in timpul Primului Razboi Mondial, insa s-au multumit in cele din urma doar cu atarnarea in varful lui a insemnelor comuniste – secera si ciocanul.
Teatrul Maria Filotti din Braila este o institutie de prestigiu a teatrului romanesc, avand o traditie de 150 de ani, dintre care 50 de ani de activitate permanenta.
Cladirea teatrului a fost construita in jurul anului 1850 si este azi un monument de arhitectura, aflat pe lista cladirilor care fac parte din patrimoniul cultural national.
Pe tot parcursul secolului XIX, personalitati de prestigiu ale artei europene au oferit reprezentatii publicului brailean: Adelina Patti, Bianca Bianchini, Sarah Bernhardt, Ernesto Rossi, Saliapin, George Enescu.
Construit in 1896 ca „Teatrul Rally”, devine in 1919 „Teatrul Comunal” si in 1949 „Teatrul de Stat Braila – Galati”. In anul 1969 obtine actualul nume, in onoarea actritei romane Maria Filotti (1883-1956).
In perioada 1980-1988, cladirea teatrului a fost consolidata, renovata si restaurata de o echipa impresionanta formata din arhitecti, constructori, graficieni, pictori, sculptori, ceramisti, sticlari.
Teatrul Maria Filotti este astazi un teatru de repertoriu, cu o trupa de 26 actori, 2 regizori si 1 scenograf.
Fantana Cinetica reprezinta una dintre cele mai insemnate obiective turistice ale orasului Braila.
Fantana Cinetica se afla situata in centrul orasului Braila. A fost realizata de sculptorului Constantin Lucaci, cunoscut prin indemanarea sa de a realiza sculpturi in otel inoxidabil.
Acest obiectiv turistic al localitatii creaza niste jocuri de apa spectaculoase. Imbinarea stilului renascentist cu cultura iluminista reuseste sa creeze unicul impresionant al fantanii.
Fantana reprezinta o sculptura de mari dimensiuni.
Castelul de Apa din Braila reprezinta unul dintre cele mai importante simboluri istorice si culturale ale orasului Braila, fiind considerat monument istoric.
Castelul de Apa din Braila a fost ridicat in anul 1912 de catre Elie Radu, planurile sale arhitecturale reusind o performanta destul de impresionanta – aceea de a alimenta cu apa jumatate din populatia orasului Braila.
De-a lungul timpului, Castelul de Apa din Braila a imbracat mai multe functiuni. Nu multi sunt aceia care cunosc faptul ca acest obiectiv turistic a fost primul restaurant si bar rotator din tara.
Arhitectura Castelului de Apa din Braila este demna de admirat. Acesta are in alcatuire ca si structura de rezistenta mai multe centuri si contraforti care detin in interior un rezervor imens de apa din care se alimenteaza o mare parte din locuitorii orasului Braila.
Biserica Greaca Buna Vestire din Braila a fost ridicata in anul 1863 si a avut permisiunea domnitorului Alexandru Ioan Cuza pentru infiintarea ei.
Biserica este renumita prin detinerea unui izvor natural, cu proprietati vindecatoare de ziua Izvorului Tamaduirii, acesta inchizandu-se intr-o fantana, deasupra lui fiind construit Sfantul Altar. Izvorul se gaseste la o adancime de 15 metri si este vindecator doar de ziua Izvorului Tamaduirii, cand agheasma tasneste si suprafata apei fantanii ajunge la doi metri. Numai in aceasta zi preotii deschid fantana si multi bolnavi vin din toata tara sa primeasca agheasma avand nadejdea si credinta ca se vor vindeca.
Avram Ioannidis din Prusa a fost arhitectul bisericii, proiectand-o in forma de cruce inscrisa, cu o clopotnita inalta pe fatada bisericii. Materialele de constructie au fost aduse din strainatate iar lucrarile au fost facute de mai multi mesteri italieni. In arhitectura bisericii domina elemente antice elene, gotice si renascentiste, combinate cu stilul neoclasic.
Muzeul de Arta Braila a luat fiinta in momentul in care colectionarului Anastase Simu (1854-1935) a donat „scumpului …oras natal Braila”, 30 de lucrari de arta pentru a fi expuse in saloanele primariei.
Primaria a preluat in anul 1938 Pinacoteca, dezvoltand patrimoniul acesteia. Ulterior, Pinacoteca a devenit institutie independenta iar in anul 1955 i s-a schimbat denumirea in Muzeu de Arta, integrat ca sectie de arta in Muzeul Brailei.
Patrimoniul Sectiei de Arta a fost constituit prin donatii, transferuri si achizitii, ajungand astazi la 4.000 de piese. Cuprinde colectia de pictura si grafica romaneasca moderna si contemporana, colectia de sculptura contemporana romaneasca, colectia de arta decorativa universala, colectia de fotografii cu valoare artistica, colectia de obiecte memoriale si documente.
Colectia de arta decorativa europeana si extrem-orientala din secolul XVIII-XIX a fost constituita cu piese achizitionate exclusiv din Braila si structurata in jurul ansamblurilor de mobilier de salon, in stil maur si in stil rococo. Sectia cuprinde 157 piese din cele 987 ale donatiei Paul Balcanescu (1910-1965), intrata in patrimoniul Muzeului Brailei dupa moartea colectionarului.